Mă aflu în Ocniţa, un sat liniştit şi îmbătrânit, tipic pentru Depresiunea Transilvaniei. Reuşesc să mă trezesc, după câteva tentative, cu o oră înainte ca Soarele să răsară. Mă echipez şi pornesc la drum. De îndată ce ies afară păşesc într-o altă lume. O larmă asurzitoare învăluie tot satul. Cocoşii îşi dau întrecere, alungând negurile nopţii şi vestind Lumina ce avea să vină. E gălăgie, dar e totuşi linişte...
Aveam să las în urmă casele şi să ies încet deasupra satului. Se anunţa un răsărit aşa cum mi-am imaginat...
Fotografiile fac parte din proiectul "52", proiect prin care îmi propun să surprind câte un răsărit sau un apus de Soare în fiecare săptămână a anului ce tocmai a început.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu