miercuri, 26 noiembrie 2014

Peisaje de toamnă


     După un septembrie destul de răcoros, luna octombrie ne-a răsfăţat cu o vreme văratică. Dar parcă culorile nu au fost la fel de intense ca altă dată. Poate vremea neobişnuit de caldă să fi fost şi motivul pentru lipsa intensităţii culorilor, cel puţin în zona mai colinară. Dar poate că aici este şi farmecul. De când petrec mai mult timp în natură şi de când hălăduiesc mai des pe dealuri şi prin munţi am observat că natura ni se destăinuie de fiecare dată altfel. Nici o zi nu e ca cealaltă, nici un anotimp nu se repetă întocmai ca în anii precedenţi. Şi totuşi toamna a fost darnică şi de data asta, mai ales sus, la munte.
      Mai jos, am selecţionat câteva imagini din turele din ultima vreme. Nu au fost neapărat ture foto, cât ture cu bicicleta. Locaţii: Munţii Bârgăului şi dealurile din jurul Văii Bârgăului.

 Vizionare plăcută :)


1.Ţara Ilvelor

2. Contre-jour

3.Arhaic

6. Plai cu dor

5. clăi

6. Raze

7.Drumul spre Colibiţa

8.Singuraticii

9.Pastel

 Rămâneţi pe frecvenţă pentru că pregătesc o surpiză ;)

Iar dacă ţi-a plăcut dă un share. Poate le place şi altora.