miercuri, 20 ianuarie 2016

Rappenlochschlucht reloaded

     Prin 2011 vizitam pentru prima dată aceste chei impresionante din vestul extrem al Austriei. Între timp o prăbuşire de proporţii a unor pereţi a blocat accesul pe o secţiune a cheilor, însă acestea au rămas la fel de spectaculoase. La vizita de atunci nu am reuşit să străbat şi secţiunea superioară a cheilor, denumită Alplochschlucht, lucru pe care l-am făcut acum, undeva la final de noiembrie 2015. Iar ceva mai în amonte auzisem de ceva chei uscate, fără curs de apă denumite Kirchle (însemnând "bisericuţa" - în traducere liberă din germană), un loc care, din pozele vizualizate anterior pe internet, aducea puţin cu Antelope Canyon. Deşi era deja seară am decis totuşi să urc până la locaţia respectivă şi nu am regretat, plecând de acolo cu promisiunea de a mă întoarce cu prima ocazie.  
     Fiind limitat oarecum de timp şi presat de întunericul care venea cu repeziciune, am realizat relativ puţine cadre. Cam asta a ieşit. Enjoy!



Alplochschlucht

Kirchle

Preistoric

P.S. Find mai mult plecat în ultima vreme şi cu puţin timp rămas de meşeterit la PC am rămas restant cu postarea legată de restrospectiva anului ce tocmai a trecut, dar o voi posta în zilele care urmează.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu